In caz ca nu v-ati dat seama pana acum va voi anunta ca imi plac foarte mult romanele istorice. Cele bine scrise, care te transporta intr-un trecut total diferit. In mod ideal plasate in orase incarcate de cultura. Daca actiunea unei carti se desfasoara in Parisul de altadata, cu atat mai mult o sa vreau sa o citesc.
De data asta la decizia mea de a citi Dansatoarea lui Degas de Kathryn Wagner a mai contribuit un aspect. In scoala generala am avut cativa profesori de arte plastice absolut fantastici. Eu nu am nici o inclinatie reala pentru desen/pictura (dar se pare ca talentul sare o generatie si Katia o mosteneste pe bunica) dar in schimb am avut mereu o reala fascinatie pentru cei care pot reda realitatea pe o panza. Aveam 13 ani cand m-am trezit pe strazile Parisului alaturi de colegi, intr-o excursie din aia tip schimb de experienta. Am fost printre putinii entuziasti care abia au asteptat ziua de vizitat Luvrul. Si nu pentru ca as vrea sa par vreo culta, va voi spune ca inima mi-a batut mai repede la tablourile impresionistilor. Stiam ce imi place inca de atunci. Mona Lisa nu m-a chemat cu zambetul ei inselator, dar balerinele lui Degas le iubeam inca din paginile albumelor de arta pe care ni le aducea domnul Barbu la ore. In Orsay la fel, am cautat impresionistii si am stat ca prostita in fata panzelor pictate de ei. Ma rog, tehnica lui Degas e diferita de a celorlalti impresionisti, pe care adesea ii ironiza pentru tendinta de a picta natura ca o amestecatura de culori (aceste mici "impunsaturi" sunt surprinse si in paginile romanului despre care va povestesc astazi). E incadrat insa acestui curent, asa ca nu ma voi apuca eu acum sa ii disec operele.
Speram asadar ca in aceasta carte voi descoperi o poveste minunata brodata in jurul vietii si activitatii unuia dintre favoritii mei. Si asa a fost. Pana la un anumit punct.
Romanul acesta e scris la persoana intai, din perspectiva lui Alexandrie, o tanara care provine dintr-o familie saraca de langa Paris. Alexandrie descopera ca iubeste dansul si e incurajata sa urmeze aceasta cale. Va munci din rasputeri pentru a-si face numele cunoscut in lumea baletului, dar va descoperi treptat dedesubturi ale acestui univers care o vor face tematoare la gandul viitorului sau nesigur.
Intersectarea drumului sau cu cel al lu Edgar Degas nu va ramane fara urmari. Tanara va deveni un fel de muza a acestuia, cunosccand pe parcurs personalitati din lume artei care o conving si mai mult ca tot ce isi doreste e sa transmita emotie, sa poata fi independenta si sa nu se lase abatuta din drumul ei. Lumea nu era insa nici pe departe atat de simpla pe atunci. Daca stau sa ma gandesc probabil nici acum nu e. Personalitatea genialului pictor reuseste pe alocuri sa te scoata din sarite si sa te faca s ail detesti, dar banuiesc ca de aceea le spunem "genii neintelese".
Culisele baletului, geloziile dintre balerine, iubirile clandestine, mizeria umana sunt toate imbinate intr-un mod care garanteaza o lectura savuroasa. Cu toate acestea pe alocuri aveam impresia ca autoarea nu depune suficient efort. Personajele aveau potentialul de a straluci, dar erau uneori plate si neverosimile. Aveam impresia ca sare prea repede peste evenimente, ca nu insista pe momentele de cotitura care o modelau pe eroina principala. In mod evident un astfel de roman cere o documentare temeinica. Nu ma indoiesc de faptul ca autoarea "si-a facut temele" si unele pagini sunt cu adevarat incarcate de istorie, asa cum speram sa gasesc pe tot parcursul lecturii. Cu toate acestea am vrut mai mult.
Iar finalul....ei bine finalul m-a dezumflat complet. A fost neasteptat dar nu in sensul de rasturnare de situatie, nu in sensul de neprevazut si mind blowing. Nu, a fost neverosimil si dezamagitor. Un final care parca nu a avut legatura cu restul actiunii si care a picat asa din senin, scurt in 3 pagini. Ca si cand autoarea ar fi decis ca s-a plictisit si nu mai vrea sa scrie altceva.
Desigur, acestea sunt strict opiniile mele. In continuare as recomanda cartea daca sunteti iubitori de arta, istorie si Paris. Va avertizez totusi ca nu e capodopera la care am sperat.