Cand am luat Croitoreasa de la Dachau am ales de pe libraria online preferata inca o carte. Cea despre care va vorbesc azi. Mi-a luat enorm de mult sa o termin, lucru atipic pentru mine. Nu as putea spune ca nu mi-a placut, doar ca mi-a dat o stare tare ciudata, desi intamplarile din acest roman nu au nimic in comun cu viata mea.
Sa bati din palme cu o singura mana e o enciclopedie a durerii. A mizeriei fiintei umane vaduvite de iubire si sentimente profunde. A dezradacinarii si pierderii reperelor personale. E o carte in care soarta personajelor apare ca un lung drum prin intuneric, sorbind din mintea ta orice urma de fericire. Cred ca de aceea mi-a fost greu sa citesc, simteam cumva ca romanul asta e un parazit pentru sufletul meu. Nu ma intelegeti gresit, e scrisa extraordinar de bine, Richard Flanagan e un psiholog al naibii de bun si reuseste sa redea fatete putin aratate ale suferintei umane. Desi nu a fost pagina in care sa ma pot identifica cu vreunul din personaje, am simtit pentru toti o empatie care mi-a rupt inima in doua si m-a lasat cateva zile cu un gust tare amar. Pentru ca genul asta de viata exista si unii oameni o au.
Actiunea cartii este plasata in Tasmania, Australia, pe doua planuri paralele. In 1954, cand Sonja a ramas doar cu tatal sau dupa ce mama i-a parasit intr-o noapte geroasa si in 1989 cand tanara se intoarce in locurile care i-au marcat copilaria. Speranta ca va putea sa isi ierte tatal alcoolic pentru felul in care a facut-o sa sufere e lumina care razbate din toate paginile, laolalta cu speranta ca intr-o buna zi mama sa se va intoarce. Pentru mine e greu sa privesc vieti marcate de greselile profunde ale parintilor, adulti tarati de actiuni pe care altcineva le-a decis pentru ei intr-un trecut prea indepartat ca sa si-l aminteasca uneori. E greu sa cresti oameni si sa nu te invinovatesti, asa cum e tare usor sa "ii strici" pentru totdeauna. Ce se intampla cand dorind sa iti reconstruiesti viata sfarsesti prin a-ti darama viitorul? Santierul de munca in care se petrece mare parte din actiune pare o gaura neagra in care se pierd zeci de destine.
Povestea Sonjei e sfasietoare si nu vreau sa va spun daca deznodamantul va fi unul fericit sau nu. Va indemn doar sa cititi aceasta carte intr-o perioada in care sunteti intr-o stare sufleteasca si psihica buna, ca sa nu va lase fara energie vitala cum mi-a facut mie. As mai citi si altele dintre cartile lui Flanagan? Deocamdata as spune pas, dar poate la un moment dat o sa ne mai intalnim.